XGO Autorulote rămâne liderul pieței de autorulote din România și în 2025
Datele publicate de Asociația Română de Caravaning pentru anul 2025 confirmă continuarea dezvoltării pieței românești de rulote și autorulote. Interesul nu mai este unul ocazional, ci începe să se transforme într-un mod constant de călătorie, cu utilizări mai frecvente și planificate pe termen lung.
În 2025 au fost înmatriculate 220 autorulote noi, iar parcul național a ajuns la 3.140 unități
Este cel mai ridicat nivel al ultimilor ani pentru segmentul de vehicule noi și marchează o etapă de stabilizare a pieței (asemănătoare perioadei de dinainte de pandemie).
O piață care se maturizează

Graficul arată evoluția înmatriculărilor de autorulote noi din ultimii ani și evidențiază clar impactul perioadei pandemice.
După nivelul de 178 unități în 2019, urmează o scădere în 2020 și un minim în 2022, când incertitudinea legată de livrări, producție și disponibilitatea șasiurilor a afectat întregul sector auto. În acea perioadă, cererea a existat, însă oferta a fost limitată, iar termenele de livrare s-au extins semnificativ la nivel european.
Începând cu 2023, odată cu normalizarea lanțurilor de producție, piața intră într-o fază de recuperare vizibilă, urmată de o creștere constantă până la 220 unități în 2025.
Această evoluție indică revenirea la nivelul anterior pandemiei, și chiar depășirea lui, sugerând totodată o bază mai stabilă de utilizatori și o cerere mai matură, susținută de utilizarea frecventă a autorulotelor, nu doar de interes ocazional.
Modul de utilizare
Distribuția înmatriculărilor din 2025 arată o orientare clară către modelele „echilibrate”: 40% sunt semi-integrate și 33% sunt van, în timp ce modelele alcove și full-integrate rămân în proporții ușor mai reduse.

Practic, peste două treimi dintre autorulotele noi se încadrează în categoria ușor de condus, ușor de parcat și potrivită pentru deplasări frecvente, nu doar pentru concedii lungi.
Această structură apare, de regulă, atunci când autorulota devine un mijloc de călătorie folosit regulat. Preferința pentru semi-integrate și van-uri indică o utilizare mai flexibilă, integrată în ritmul obișnuit de deplasare, nu limitată la perioade izolate din an.
Poziția flotei XGO Autorulote în piață

XGO Autorulote reprezintă în România mărcile XGO, NobelArt și Elnagh.
- XGO – 26 unități
- NobelArt – 12 unități
- Elnagh – 8 unități
Cele trei game însumează 46 autorulote, aproximativ 21% din totalul înmatriculărilor noi din România.
Este important de menționat că aproximativ 50–60% dintre autorulotele incluse în datele anuale sunt achiziționate direct de la dealeri din alte țări europene și ulterior înmatriculate în România. Prin urmare, analiza cotei de piață raportată la totalul înmatriculărilor nu reflectă în totalitate structura vânzărilor realizate prin rețeaua oficială de dealeri locali.
Raportat strict la autorulotele comercializate prin dealeri din România, cota reală a XGO Autorulote se situează la un nivel estimat între 40% și 50% din totalul unităților livrate prin rețeaua națională de distribuție.
Un aspect important se remarcă în cazul Elnagh, brand introdus oficial pe piața din România în 2025, ajungând astfel la 8 unități înmatriculate.
Pentru un brand nou, fără istoric local, acest ritm indică o integrare rapidă în preferințele clienților și confirmă că poziționarea gamei corespunde modului real în care este folosită autorulota pe piața din România.
În același timp, XGO ocupă prima poziție individuală în clasamentul anual al înmatriculărilor, iar NobelArt se regăsește constant în zona superioară a preferințelor.
Prin volumul cumulat al înmatriculărilor, XGO Autorulote rămâne dealerul cu cele mai multe autorulote noi livrate la nivel național și în 2025.
Prezență națională
Activitatea este susținută de două showroom-uri permanente:
- Cluj-Napoca ( M. Eminescu, Nr. 454, Loc. Luna de Sus, Jud. Cluj)
- București (Drumul Bercenarului nr 6, sector 4 București)
Acoperirea ambelor regiuni principale ale țării facilitează accesul direct la vizionare și configurare pentru clienți din toate zonele, contribuind la ritmul constant al livrărilor.
Concluzie
Raportul ARC pentru 2025 descrie o piață aflată într-o etapă de creștere stabilă și maturizare. Crește numărul autorulotelor noi, se reînnoiește flota existentă și se stabilizează preferințele de utilizare. Datele detaliate și contextul acestor statistici au fost discutate public și în cadrul primului podcast din România dedicat industriei de caravaning – Podcast RVTravel #01 | Statistici reale: România vs Europa, realizat împreună cu Liviu Gal, președintele ARC (Asociația Română de Caravaning). Episodul oferă o analiză comparativă între piața locală și cea europeană și clarifică particularitățile structurii reale a înmatriculărilor din România. (Vezi acum podcastul)
În acest context, poziția XGO Autorulote se menține nu printr-un vârf punctual, ci prin prezența constantă a mai multor game reprezentate în zona superioară a înmatriculărilor, cu XGO în fruntea clasamentului anual.
Surse: ARC – Asociația Română de Caravaning din România






